E incredibil sentimentul cu care am ramas!
Toata dupa-amiaza am resimtit pe inima toate imbratisarile care mi-au fost acordate. Ca un zbor jucaus ce da mereu in zambet. Mi-era frig in carne, caci reusisem sa inghet bine in ora aceea stralucitor de senina dar scrasnitor de rece, dar in suflet... parca se adunasera toate sarbatorile.
N-am crezut ca o sa fie asa. Ma gandeam ca ne vom intalni cativa prieteni, maxim 7, care vom incerca timid si oarecumva jenati unii dintre noi, sa trecem peste statutul nostru de adulti copti si seriosi si sa oferim imbratisari gratuite trecatorilor prin Piata Teatrului. Cati vor accepta, cati nu ne vor ocoli.
Stiam ca numai copilul din noi ar fi putut face asta magistral, fara prejudecati, fara asteptari... Dar el urma sa se iveasca in aceasta experienta, sau nu.
Asa ca, Duminica dimineata m-am indreptat catre locul cu pricina, asteptand curioasa ce urma sa se petreaca. Pe undeva, pe dedesubtul gandurilor stiam ca totul va fi exact asa cum trebuie sa fie. Si daca as fi imbratisat doar doi- trei oameni dintre cei care ar fi avut nevoie de o imbratisare in acel moment, tot m-as fi simtit ca si cand as fi imbratisat toata lumea. Doar cu totii UNUL suntem.Scrisesm totusi 10 pancarte.
A venit Ingrid, un copil-lumina, tacuta si senina precum cerul de vara care se amuza-n liniste de toata bogatia de mistere pe care le tainuie. Stiam ca va veni. isi anulase pregatirea ca sa poata fi impreuna.
Pentru ca despre asta era vorba: despre a fi impreuna, de a arata oamenilor cat de firesc si cat de bine e impreuna, intr-o imbratisare calda de la care nu astepti nimic, care nu creeaza nicio obligatie, doar ii dai voie sa fie iar tu... iti ingadui o clipa sa fii impreuna cu celalalt, cu ceilalti... Si fulgeraor sa simti ca un falfait repezit in inima strafulgerarea ca de fapt, te imbratisezi pe tine in oglinda, fiindca... cu totii suntem UNUL... si oare asta sa fie cheia ca in toate cartile de intelepciune straveche sta scris, intr-o forma sau alta, "iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti"?!...Va veni si Roxana. Alt copil-lumina. Pe ea abia incep s-o cunosc. Apoi s-au alipit micului grup adultii care tremurau usor prinsi intr-o parere in pinza paianjenului numit de mintea omeneasca "ce-o zice lumea?!". Si... cam asta era!
Da' nu stiu de ce, priveam inca in jur ca si cum tabloul nu era complet. De undeva din apele intuitiei se ridica un zvon ca asta nu e tot...
Prima care s-a ivit cu tot soarele strans in ochii jucausi de sub palariuta roz a fost Maria. Maria abia a implinit 5 ani, dar a trait in acesti ani cu atata intensitate incat parca ar fi dat gata doua-trei vieti. Prezenta ei e plina de forta si de o lumina asezata care te sfredeleste pana in adancul sufletului. Aducea cu sine o ceata de fete si baieti care mi-au parut cele mai grozave martisoare pe care le-am primit vreodata. Purtau la rever candoarea si generozitatea, desi privirea le era usor nedumerita. Fusesera anuntati telefonic cu o seara inainte de profa de romana. Nu prea stiau ce vom face. Nici eu.
Dar m-am uitat la adultii din jur si toti primisera darul: copilul din ei se ivise. De-acum eram in siguranta. El, copilul din noi va sti cum sa ofere pe strada, unor oameni necunoscuti, o imbratisare gratuita, adica fara plata, fara asteptari, fara obligatii. Va sti cum sa puna iubire in cuprinderea delicata de celalalt, cum sa ierte celor care-l vor refuza, cum sa zambeasca celor care nu vor indrazni sa primeasca...
Si asa, purtati de curajul magnific si firesc al copilului interior, am purces dimpreuna cu copiii(deja adolescenti) alaturati noua sa oferim imbratisari prin oras.
Au fost si oameni care nu s-au oprit. Au fost si oameni care n-au ingaduit imbratisarea. Au fost si cei care au trecut strada ca sa nu ne ocoleasca...
Au fost oameni care au intrebat cu candoare " Si eu ce trebuie sa fac?"... Dar cei mai multi dintre cei pe care i-am intalnit, i-am salutat si i-am invitat la o imbratisare sincera si gratuita au daruit la randul lor cel mai cald gest pe care il puteau face intr-o Duminica de martie, pe la pranz. Si-au facut-o pe alocuri cu lacrimi in ochi.
Multumesc!
Toata dupa-amiaza am resimtit pe inima toate imbratisarile care mi-au fost acordate. Ca un zbor jucaus ce da mereu in zambet. Mi-era frig in carne, caci reusisem sa inghet bine in ora aceea stralucitor de senina dar scrasnitor de rece, dar in suflet... parca se adunasera toate sarbatorile.
N-am crezut ca o sa fie asa. Ma gandeam ca ne vom intalni cativa prieteni, maxim 7, care vom incerca timid si oarecumva jenati unii dintre noi, sa trecem peste statutul nostru de adulti copti si seriosi si sa oferim imbratisari gratuite trecatorilor prin Piata Teatrului. Cati vor accepta, cati nu ne vor ocoli.
Stiam ca numai copilul din noi ar fi putut face asta magistral, fara prejudecati, fara asteptari... Dar el urma sa se iveasca in aceasta experienta, sau nu.
Asa ca, Duminica dimineata m-am indreptat catre locul cu pricina, asteptand curioasa ce urma sa se petreaca. Pe undeva, pe dedesubtul gandurilor stiam ca totul va fi exact asa cum trebuie sa fie. Si daca as fi imbratisat doar doi- trei oameni dintre cei care ar fi avut nevoie de o imbratisare in acel moment, tot m-as fi simtit ca si cand as fi imbratisat toata lumea. Doar cu totii UNUL suntem.Scrisesm totusi 10 pancarte.
A venit Ingrid, un copil-lumina, tacuta si senina precum cerul de vara care se amuza-n liniste de toata bogatia de mistere pe care le tainuie. Stiam ca va veni. isi anulase pregatirea ca sa poata fi impreuna.
Pentru ca despre asta era vorba: despre a fi impreuna, de a arata oamenilor cat de firesc si cat de bine e impreuna, intr-o imbratisare calda de la care nu astepti nimic, care nu creeaza nicio obligatie, doar ii dai voie sa fie iar tu... iti ingadui o clipa sa fii impreuna cu celalalt, cu ceilalti... Si fulgeraor sa simti ca un falfait repezit in inima strafulgerarea ca de fapt, te imbratisezi pe tine in oglinda, fiindca... cu totii suntem UNUL... si oare asta sa fie cheia ca in toate cartile de intelepciune straveche sta scris, intr-o forma sau alta, "iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti"?!...Va veni si Roxana. Alt copil-lumina. Pe ea abia incep s-o cunosc. Apoi s-au alipit micului grup adultii care tremurau usor prinsi intr-o parere in pinza paianjenului numit de mintea omeneasca "ce-o zice lumea?!". Si... cam asta era!
Da' nu stiu de ce, priveam inca in jur ca si cum tabloul nu era complet. De undeva din apele intuitiei se ridica un zvon ca asta nu e tot...
Prima care s-a ivit cu tot soarele strans in ochii jucausi de sub palariuta roz a fost Maria. Maria abia a implinit 5 ani, dar a trait in acesti ani cu atata intensitate incat parca ar fi dat gata doua-trei vieti. Prezenta ei e plina de forta si de o lumina asezata care te sfredeleste pana in adancul sufletului. Aducea cu sine o ceata de fete si baieti care mi-au parut cele mai grozave martisoare pe care le-am primit vreodata. Purtau la rever candoarea si generozitatea, desi privirea le era usor nedumerita. Fusesera anuntati telefonic cu o seara inainte de profa de romana. Nu prea stiau ce vom face. Nici eu.
Dar m-am uitat la adultii din jur si toti primisera darul: copilul din ei se ivise. De-acum eram in siguranta. El, copilul din noi va sti cum sa ofere pe strada, unor oameni necunoscuti, o imbratisare gratuita, adica fara plata, fara asteptari, fara obligatii. Va sti cum sa puna iubire in cuprinderea delicata de celalalt, cum sa ierte celor care-l vor refuza, cum sa zambeasca celor care nu vor indrazni sa primeasca...
Si asa, purtati de curajul magnific si firesc al copilului interior, am purces dimpreuna cu copiii(deja adolescenti) alaturati noua sa oferim imbratisari prin oras.
Au fost si oameni care nu s-au oprit. Au fost si oameni care n-au ingaduit imbratisarea. Au fost si cei care au trecut strada ca sa nu ne ocoleasca...
Au fost oameni care au intrebat cu candoare " Si eu ce trebuie sa fac?"... Dar cei mai multi dintre cei pe care i-am intalnit, i-am salutat si i-am invitat la o imbratisare sincera si gratuita au daruit la randul lor cel mai cald gest pe care il puteau face intr-o Duminica de martie, pe la pranz. Si-au facut-o pe alocuri cu lacrimi in ochi.
Multumesc!
| puterea_unei_imbratisari.pps |
