Buna sa va fie inima, prieteni!
Cred ca niciodata nu a fost atat de evident ca nu vom putea merge mai departe decat LIBERI. Adica eliberati de toate poverile pe care le purtam pe umeri, in buzunare, in sacose, in inima, in minte... in ADN. Cred ca acum, mai mult decat oricand, singura sansa care ne ramane este sa ne luam ochii de la lumea de afara care a devenit un cosmar, sau e pe cale sa devina, prin incoerenta si inconstanta, si sa ne intoarcem privirea spre ce avem inlauntrul nostru... Acolo stau solutiile imediate pentru problemele marunte ale existentei de fiecare clipa pe care o cream cu gandurile si cu emotiile noastre, acolo sunt bogatii incomensurabile de neimpozitat si de nerechizitionat.
Observati cum LUMEA pe care ne tot atintim ochii e ca in transa, total ilogica si paralizata in nepasare de neputinta de a gasi repere si solutii acceptabile pentru fiinta globala care suntem noi – UNUL, UMANUL, UMANITATEA? Sa n-o hulim, ne face un serviciu! Ea ne alunga din ea, ne forteaza sa ne intoarcem acasa, inlauntrul fiintei noastre. Acolo de fapt e VIATA noastra. Doar iluzoriu apartinem lumii de afara. Niciodata deciziile existentei individuale nu au fost luate de catre lumea de afara, chiar daca asa am crezut totdeauna. Daca ar fi asa, cum de exista oameni care, depinzand in aparenta de resursele lumii in declin, isi gasesc pacea si bucuria de a trai fiecare clipa ca si cum ar fi singura, nefiind niciodata insolvabili, in incapacitate de... a supravietui.
Daca imi cereti dovezi in acest sens, as vrea sa va recomand sa vedeti macar filmul "Nebunia zeilor"... Dincolo de povestea facila si amuzanta, filmul aduce in atentie un mod de viata existent inca pe Terra astazi.
Nu ma gandesc la acel mod de viata ca la unul salvator, de adoptat, pentru ca fiecare are un mod potrivit cu sine de a fiinta in acet JOC pe care-l numim VIATA. Ma gandesc doar la ATITUDINEA aceea. La incredintarea trailui de zi cu zi potentialului colosal de creatie si de armonizare pe care il avem stocat inlauntrul nostru si de care am uitat cu totul.
Daca am face asta, poate nu ne-am mai irosi energia pe poveri inutile, care nu ne aduc niciun folos si nici nu impresioneaza pe nimeni. Necum sa schimbe ceva in lume. Schimba in schimb in noi, ne garbovesc si ne ingenunchiaza demnitatea. Aşa devenim slabi, creduli si usor de ignorat. „Capul plecat, sabia nu-l taie” nu cred ca se referă la mersul in genunchi, pentru ca mult mai usor faci una cu pamantul pe omul frant deja. Ca sa nu mai vorbim de perspectiva care-i ramane cand fruntea i-e indreptata spre pamant.
Daca ne amintim nu doar ce spun, au spus si vor spune toti invatatorii de pe planeta, dar si ce am trait si traim clipa de clipa, vom trage concluzia necesara: schimbarea incepe cu fiecare dintre noi, dinauntru spre afara.
Pe cale de consecinta, va propun sa aruncam cartofii din sacosa, sa aruncam chiar si sacosa ca sa nu ne tenteze s-o umplem iar, sa închidem ochii pret de 10 minute si sa luam liftul spre miezul fiintei noastre si sa ne instalam acolo sezlongul, sau hamacul eventual, pentru o binemeritata "vacanta de lume". Avem avantajul ca intram într-o zona gri, de simulator perfect, in care putem pune orice ne dorim.
Putem crea in toate directiile, luati-o ca pe un joc, daca vreti! Putem crea auditiv, vizual, chinestezic, ideatic, emotional... marea pacaleala este ca uriasul univers creativ pe care il avem in dotare - CREIERUL - nu face diferenta intre stimul exterior si stimul interior, intre perceptiile furnizate de realitatea exterioara si cele furnizate prin amintire sau imaginare. De aceea putem retrai senzatii, emotii cu aceeasi intensitate peste ani, de aceea putem avea fantezii erotice cu acelasi rezultat intens ca si o intalnire adevarata. De aceea nu ne afecteaza ceea ce nu ne putem reprezenta si de aceea nu invatam aproape niciodata din greselile altora. Singura, ratiunea deceleaza si introduce tipare.
Haideti sa-i dam concediu! Nu va speriati, nu e nevoie de lobotomie, ci doar de un ragaz de odihna si repliere. Ratiunea are proasta setare de a nu lua in considerare decat tiparele cunoscute. Ei, bine, cateodata - unii spun ca in fiece clipa, dar cum mai sunt si altii care spun ca "istoria se repeta", va propun sa ramanem la cateodata - lucrurile sunt naucitor de altfel si, ca sa le poti gestiona, e nevoie sa iesi din cutie, adica din ratiune.
Imi vine in minte o poveste pe care am primit-o zilele trecute pe mail:
**********
Legenda spune ca in Evul Mediu un om a fost acuzat pe nedrept ca a omorat o femeie. Adevaratul asasin era un om foarte influent al acelor vremuri, si de aceea se cauta un tap ispasitor pentru a ascunde adevaratul vinovat.
Judecatorul, fiind si el complice la toata minciuna, a incercat sa para cat mai corect. I-a spus acuzatului:
- se stie despre tine ca esti un om credincios, devotat lui Dumnezeu – sa lasam soarta ta in mainile Lui. Vom scrie pe doua hartii separate cuvintele vinovat si nevinovat, iar tu vei alege una din ele, astfel Dumnezeu iti va decide destinul.
Bineinteles, judecatorul corupt scrisese acelasi cuvant, vinovat, pe ambele foi, insa bietul om nevinovat si-a dat seama ca era o capcana. Nu avea scapare. A fost pus sa aleaga una dintre cele doua hartii. Omul a inchis ochii si a stat sa se gandeasca pret de cateva momente. Chiar cand sala incepuse sa-si piarda rabdarea, a deschis ochii si, cu un zambet ciudat pe fata, a ales una dintre cele doua foi, pe care a bagat-o in gura si a inghitit-o repede.
Surprinsi si indignati, cei prezenti au vociferat:
- cum, ce e asta? acum cum vom putea sti verdictul?
Barbatul le-a raspuns:
- foarte simplu – citim foaia care a ramas si vom sti ce scria pe cea pe care am ales-o eu.
Judecatorul si ceilalti oameni care au incercat sa-l gaseasca vinovat au fost nevoiti sa-l lase liber, si nu l-au mai deranjat niciodata.
**********
Prin urmare, va propun ca, ajunsi in spatiul nostru gri, sa incepem sa-l umplem cu ceea ce ne dorim cel mai mult si sa-i si acordam certificat de realitate… „paralela” daca vreti, in care sa ne simtim exceptional. Daca nu vom permite prea curand ratiunii sa ne bata obrazul si sa ne aminteasca aroganta ca suntem visatori si foamea nu se ostoieste cu vise, pun ramasag ca se va crea un spatiu de siguranta in miezul fiecaruia dintre noi, poate fragil ca un balon de sapun, insa este cu siguranta posibil ca, furisandu-ne mai des acolo, sa reusim sa transformam acest balon de sapun intr-un soi de laborator de creatie, emanand schimbarea realitatii in care vietuim.
In definitiv, geniile omenirii ajung toate, mai devreme sau mai tarziu, la concluzia lui Einstein, a ca: "Imaginatia este mult mai importanta decat cunoasterea".
Cred ca niciodata nu a fost atat de evident ca nu vom putea merge mai departe decat LIBERI. Adica eliberati de toate poverile pe care le purtam pe umeri, in buzunare, in sacose, in inima, in minte... in ADN. Cred ca acum, mai mult decat oricand, singura sansa care ne ramane este sa ne luam ochii de la lumea de afara care a devenit un cosmar, sau e pe cale sa devina, prin incoerenta si inconstanta, si sa ne intoarcem privirea spre ce avem inlauntrul nostru... Acolo stau solutiile imediate pentru problemele marunte ale existentei de fiecare clipa pe care o cream cu gandurile si cu emotiile noastre, acolo sunt bogatii incomensurabile de neimpozitat si de nerechizitionat.
Observati cum LUMEA pe care ne tot atintim ochii e ca in transa, total ilogica si paralizata in nepasare de neputinta de a gasi repere si solutii acceptabile pentru fiinta globala care suntem noi – UNUL, UMANUL, UMANITATEA? Sa n-o hulim, ne face un serviciu! Ea ne alunga din ea, ne forteaza sa ne intoarcem acasa, inlauntrul fiintei noastre. Acolo de fapt e VIATA noastra. Doar iluzoriu apartinem lumii de afara. Niciodata deciziile existentei individuale nu au fost luate de catre lumea de afara, chiar daca asa am crezut totdeauna. Daca ar fi asa, cum de exista oameni care, depinzand in aparenta de resursele lumii in declin, isi gasesc pacea si bucuria de a trai fiecare clipa ca si cum ar fi singura, nefiind niciodata insolvabili, in incapacitate de... a supravietui.
Daca imi cereti dovezi in acest sens, as vrea sa va recomand sa vedeti macar filmul "Nebunia zeilor"... Dincolo de povestea facila si amuzanta, filmul aduce in atentie un mod de viata existent inca pe Terra astazi.
Nu ma gandesc la acel mod de viata ca la unul salvator, de adoptat, pentru ca fiecare are un mod potrivit cu sine de a fiinta in acet JOC pe care-l numim VIATA. Ma gandesc doar la ATITUDINEA aceea. La incredintarea trailui de zi cu zi potentialului colosal de creatie si de armonizare pe care il avem stocat inlauntrul nostru si de care am uitat cu totul.
Daca am face asta, poate nu ne-am mai irosi energia pe poveri inutile, care nu ne aduc niciun folos si nici nu impresioneaza pe nimeni. Necum sa schimbe ceva in lume. Schimba in schimb in noi, ne garbovesc si ne ingenunchiaza demnitatea. Aşa devenim slabi, creduli si usor de ignorat. „Capul plecat, sabia nu-l taie” nu cred ca se referă la mersul in genunchi, pentru ca mult mai usor faci una cu pamantul pe omul frant deja. Ca sa nu mai vorbim de perspectiva care-i ramane cand fruntea i-e indreptata spre pamant.
Daca ne amintim nu doar ce spun, au spus si vor spune toti invatatorii de pe planeta, dar si ce am trait si traim clipa de clipa, vom trage concluzia necesara: schimbarea incepe cu fiecare dintre noi, dinauntru spre afara.
Pe cale de consecinta, va propun sa aruncam cartofii din sacosa, sa aruncam chiar si sacosa ca sa nu ne tenteze s-o umplem iar, sa închidem ochii pret de 10 minute si sa luam liftul spre miezul fiintei noastre si sa ne instalam acolo sezlongul, sau hamacul eventual, pentru o binemeritata "vacanta de lume". Avem avantajul ca intram într-o zona gri, de simulator perfect, in care putem pune orice ne dorim.
Putem crea in toate directiile, luati-o ca pe un joc, daca vreti! Putem crea auditiv, vizual, chinestezic, ideatic, emotional... marea pacaleala este ca uriasul univers creativ pe care il avem in dotare - CREIERUL - nu face diferenta intre stimul exterior si stimul interior, intre perceptiile furnizate de realitatea exterioara si cele furnizate prin amintire sau imaginare. De aceea putem retrai senzatii, emotii cu aceeasi intensitate peste ani, de aceea putem avea fantezii erotice cu acelasi rezultat intens ca si o intalnire adevarata. De aceea nu ne afecteaza ceea ce nu ne putem reprezenta si de aceea nu invatam aproape niciodata din greselile altora. Singura, ratiunea deceleaza si introduce tipare.
Haideti sa-i dam concediu! Nu va speriati, nu e nevoie de lobotomie, ci doar de un ragaz de odihna si repliere. Ratiunea are proasta setare de a nu lua in considerare decat tiparele cunoscute. Ei, bine, cateodata - unii spun ca in fiece clipa, dar cum mai sunt si altii care spun ca "istoria se repeta", va propun sa ramanem la cateodata - lucrurile sunt naucitor de altfel si, ca sa le poti gestiona, e nevoie sa iesi din cutie, adica din ratiune.
Imi vine in minte o poveste pe care am primit-o zilele trecute pe mail:
**********
Legenda spune ca in Evul Mediu un om a fost acuzat pe nedrept ca a omorat o femeie. Adevaratul asasin era un om foarte influent al acelor vremuri, si de aceea se cauta un tap ispasitor pentru a ascunde adevaratul vinovat.
Judecatorul, fiind si el complice la toata minciuna, a incercat sa para cat mai corect. I-a spus acuzatului:
- se stie despre tine ca esti un om credincios, devotat lui Dumnezeu – sa lasam soarta ta in mainile Lui. Vom scrie pe doua hartii separate cuvintele vinovat si nevinovat, iar tu vei alege una din ele, astfel Dumnezeu iti va decide destinul.
Bineinteles, judecatorul corupt scrisese acelasi cuvant, vinovat, pe ambele foi, insa bietul om nevinovat si-a dat seama ca era o capcana. Nu avea scapare. A fost pus sa aleaga una dintre cele doua hartii. Omul a inchis ochii si a stat sa se gandeasca pret de cateva momente. Chiar cand sala incepuse sa-si piarda rabdarea, a deschis ochii si, cu un zambet ciudat pe fata, a ales una dintre cele doua foi, pe care a bagat-o in gura si a inghitit-o repede.
Surprinsi si indignati, cei prezenti au vociferat:
- cum, ce e asta? acum cum vom putea sti verdictul?
Barbatul le-a raspuns:
- foarte simplu – citim foaia care a ramas si vom sti ce scria pe cea pe care am ales-o eu.
Judecatorul si ceilalti oameni care au incercat sa-l gaseasca vinovat au fost nevoiti sa-l lase liber, si nu l-au mai deranjat niciodata.
**********
Prin urmare, va propun ca, ajunsi in spatiul nostru gri, sa incepem sa-l umplem cu ceea ce ne dorim cel mai mult si sa-i si acordam certificat de realitate… „paralela” daca vreti, in care sa ne simtim exceptional. Daca nu vom permite prea curand ratiunii sa ne bata obrazul si sa ne aminteasca aroganta ca suntem visatori si foamea nu se ostoieste cu vise, pun ramasag ca se va crea un spatiu de siguranta in miezul fiecaruia dintre noi, poate fragil ca un balon de sapun, insa este cu siguranta posibil ca, furisandu-ne mai des acolo, sa reusim sa transformam acest balon de sapun intr-un soi de laborator de creatie, emanand schimbarea realitatii in care vietuim.
In definitiv, geniile omenirii ajung toate, mai devreme sau mai tarziu, la concluzia lui Einstein, a ca: "Imaginatia este mult mai importanta decat cunoasterea".
| cartofii_din_rucsac.pps |
